19 octombrie 2008

indiferent nimiC


Un vis. O realitate. Am ales sa incep asa. Traiesc pentru a cauta ceva. DAR ce?
Nu pot gasi sau nu stiu, dilema ramane constanta in mintea mea. Poate este vorba de caracterizarea acestei etape de varsta in care ma aflu momentan sau poate nu e nimic real.

Am stiut ce vreau de cand ma stiu. Am avut trasat un ideal si am incercat sa il ating. Dar cu ce pret? Ingnorand, detasandu-ma de tot, trecand peste.... pur si simplu am incercat sa ma maturizez, sa pot atinge acel ideal.Dar nu am ignorat si nu m-am detasat, am trait. Fiecare clipa, fiecare moment, fiecare decizie. Caci asa ne este dat.

Nu stiu sigur, dar de cele mai multe ori am impresia ca incepi sa fii matur atunci cand nu mai visezi. Cand realitatea te copleseste intr-o asemenea masura incat pur si simplu nu mai faci fata si nu mai ai timp de visat. Pentru mine asta e diferenta principala. De aceea sunt atatia oameni mari care par inaca niste copii.... pentru ca ei mai viseaza, mai spera.
Excesul e rau. E negativ. Nu visa toata ziua, nu spera tot timpul.... pentru ca risti sa nu mai fii optimist. Desi asta e sursa optimismului, aceasta poate devei si cauza pesimismului. Atatea vise, atatea deziluzii.... Cel mai bine e sa te controlezi, dar sa fii optimist. Pentru ca altfel, cum supravietuiesti? Mi-ar place sa vorbesc mai in detaliu cu un pesimist, sa aflu care e cauza, care e motivul pentru care el e cum e. Sa imi dau seama ce l-a adus in acest stadiu. Nu neg faptul ca de fapt toti suntem atat pesimisti cat si optimisti, dar cel mai mult realisti. Ceea ce difera e combinatia acestor ingrediente.



Totusi... ce am vrut sa spun? Diferenta dintre tot ce mi s-a intamplat in ultimul timp. Oscilatia pe care am avut-o intre bucurie si dezamagire, greu de controlat de oricine caci peste tot exista atat parti negative dar si pozitive. Momentan, sentimentul general este de multumire. Fac ceea ce vreau si mai ales ceea ce imi place. Sunt atatea lucruri interesante pe care le aflu in fiecare zi.... ma refer aici la studiu... la diferitele materii pe care le "studiez". Nu voi nega ca sunt bucuroasa ca am scapat de orele de romana, si tot asa.....
Dar oare stiu ce ma asteapta? Intrebarea e daca voi face fata.... Trebuie! pentru ca vreau. Va fi greu... e posibil....dar pana la urma ce nu e greu?
Ceea ce m-a debusolat cel mai mult in aceste ultime saptamani a fost atmosfera generala de necunoscut. Imi lipsea scoala pt ca era cunoscutul, era acea rutina care a devenit "medicamentul" meu aproape zilnic. E parca acum as fi trecut pe alta reteta. Una mai dificil de urmat, dar care imi va face mult mai mult bine, daca o voi "respecta".....
Dar in acelasi timp nu imi lipsea. Eram doritoare sa descopar aceste lucruri noi..... Si inca sunt.

Voi atinge acel ideal? E oare posibil..... Nu vreau sa sper, nu vreau sa fiu optimista... doar realista. Exsita mai multe sanse, dar cel mai bine e sa vad ceea ce vine, caci viitorul aduce mereu ceea ce e mai bun pentru fiecare. Si de accea nu e bine sa visam, caci de fiecare data suntem surprinsi de realitate care se dovedeste de multe ori mai frumoasa decat visele....daca stii cum sa o privesti!!

1 comentarii:

Silviu spunea...

crezi k esti singura care se bucura k a scapat de romana? :)) sau de alte obiecte? =))

 
Copyright 2010 ..la-di-dA. Powered by Blogger
Blogger Templates create by Deluxe Templates. Sponsored by: Website Templates | Premium Themes. Distributed by: blog template