In cautarea iubirii- recenzie la cartea cu acelasi nume a lui Nancy Mitford

Exista oare subiect mai indragit de prozatori, fie ei de proza scurta sau lunga, sau care sa incante mai din plin sufletele reci ale poetilor, care adesea stiu multe despre dorinta si prea putin despre iubire? Da, scumpi cititori, incerc sa va inhat in carlig, provocandu-va chiar din introducerea acestui scurt eseu. Dar nu disperati, caci trecem la prezentarea cartii.

Desi titlul suna romantos, mie una mi-a placut. Si am sa explic de ce. Romanul lui Nancy Mitford o are ca naratoare pe Fanny, fiica unei aristocrate cu suflet boem, care raspunde la apelativul "Calul naravas" si care isi abandoneaza copila si sotul pentru a porni in cautarea Aventurii. Drept urmare Fanny este luata pentru a fi crescuta de matusa Emily, matusa care in urma unei deziluzii amoroase decide sa nu se casatoreasca (rezolutie ce se va dovedi pana la urma imposibil de tinut) si isi petrece des vacantele la cealalta sora a mamei ei,  matusa Sadie, a carei fiica Linda este de fapt personajul central al acestei carti. Fascinatia pentru sex este prezenta inca de la inceputul romanului, si cum actiunea se petrece in perioada interbelica, interesul pentru casatorie este nelipsit. Linda impreuna cu fratii si surorile ei afla tot ceea ce este de stiut despre cel dintai subiect mentionat dintr-o carte cu splendidul titlu Ratele si reproducerea lor.

Timpul trece si o tanara, dar insetata de iubire Linda, se indragosteste de fiul unui bancher instarit. Casatoria lor este privita dezaprobator de ambele familii, dar acest detaliu parca ofera si mai mult avant tinerilor care isi unesc destinele in ciuda profetiilor pesimiste de care au parte. Si cum se intampla atat de des in viata noastra cotidiana, cand ne indragostim la prima vedere si ascultam obiectul adoratiei noastre perorand pe teme care in nici o mie de ani nu ne-ar fi starnit interesul in mod obisnuit- ascultam o zi, doua, trei, iar dupa o luna parca incepem sa ne pierdem entuziasmul, intocmai pateste si Linda, care realizeaza ca sotul pe care l-a ravnit atat o plictiseste teribil. Dupa nasterea complicata a unei fetite, relatia celor doi este evident pe o panta descendenta. Si nu este nevoie decat de un comunist idealist, dar sa nu uitam incredibil de atragator, care sa o convinga pe Linda sa isi paraseasca sotul. Din nou iubirea ii intuneca ratiunea si fara sa tina cont de lipsa afinitatilor, dragul nostru personaj central trece la casatoria numarul doi. Isi insuseste idealurile sotului, participa la intalnirile triste ale comunistilor vesnic nemultumiti de starea lumii, si ajunge in Franta pentru a oferi sprijin refugiatilor spanioli goniti din patrie de Razboiul Civil. Sotul numarul doi se indragosteste aici de o tanara animata de aceleasi idealuri, iar Linda, realizand ca este posibil sa se fi inselat din nou si sa fi confundat iubirea cu un simulacru, il paraseste si pleaca la Paris cu intentia de a se intoarce la Londra. In gara din Paris isi da seama ca biletul cumparat fusese pentru ziua precedenta si astfel fara bilet si fara bani nu ii ramane decat sa se puna pe plans. Si acum (tam-tam-ta-tam) apare un duce instarit, un don juan irezistibil (cu un nume fenomenal: Fabrice), care se afla chiar in cautarea unei noi amante, Linda are potential si desi pretinde ca vrea doar bani cat sa ajunga la Londra, amanand de pe o zi pe alta, petrece 11 luni de fericire sublima la Paris. Razboiul izbucneste, ii desparte pe cei doi- si va las pe voi sa terminati cartea si sa scrieti in commenturi incheierea (glumesc fireste,dar oricum va las in suspans). 

Linda este nemultumita ca multi gasesc ca ii seamana "Calului naravas" si sustine ca ea cauta iubirea si nu aventuri pasagere. Ca este neserioasa nu poate dezminti, caci asa cum ii aminteste Fabrice cum ar putea explica o fata serioasa sotul numarul doi. Dar "Calul naravas" admite in fata lui Fanny ca fiecare aventura i-a parut iubire la momentul respectiv. Iubirea perfecta se lasa cautata, nu se lasa si gasita din simplul motiv ca nu este nimic mai mult decat o iluzie (nu luam aici in considerare iubirea divina).

Recomand foarte calduros aceasta minunata satira sociala pentru umorul englezesc care nu inceteaza sa ma surprinda si sa ma faca sa zambesc cu toata gura si pentru indemnul subtil de a incerca sa intelegem ceva despre natura iubirii.

Tristetea lui Ovidiu

Mi-am imaginat uneori cum trebuie sa fi fost viata lui Ovidiu la Tomis. Permiteti-mi sa reformulez: mi-am imaginat cu groaza cum trebuie sa fi fost viata lui Ovidiu la Tomis. Oricat incercau revistele de cultura autohtone sa ma convinga ca marele poet admira masculinitatea barbosilor daci, nu ma dadeam convinsa. Cetateanul Romei iubitor de clima calda, bai si discutii despre arta, nu-mi parea genul care s-ar fi integrat intr-un grup de daci, mai degraba amatori de ghicitori decat de poezii despre arta iubirii- sau cel putin asa imi inchipuiam eu.

Cartea lui Vintila Horia [Dumnezeu s-a nascut in exil] este jurnalul ascuns al lui Ovidiu. Un jurnal lipsit de zorzoane stilistice, curat si sincer. Este splendida viziunea autorului: metamorfozarea subtila a poetului dintr-un hedonist cu pana fermecata intr-un exilat care il asteapta pe Dumnezeu, care asteapta Adevarul. Drama lui Ovidiu este ca a avut tot ce si-a dorit- avere, faima, amante, sotii- si toate acestea nu au fost de ajuns pentru a-i umple un gol din suflet. La Tomis se vede nevoit sa isi sondeze adancimile sufletului, caci ce altceva este de facut in taramul barbarilor? Amintirile se impletesc cu prezentul si cu speranta ca se va intoarce la Roma. Este in descrierea Daciei exilatului Ovidiu ceva care te infioara si iti da senzatia de frig. Vintila Horia, la randu-i exilat, isi varsa sufletul in randurile cartii- randuri adeseori triste, dar nu lipsite de speranta, caci Dochia, servitoarea daca, ii impartaseste poetului o mostra de intelepciune barbara: ca sa fii fericit nu ai nevoie sa posezi tot ceea ce iti doresti.

Aminitirea Romei incepe sa se estompeze, desi dorinta de a o revedea nu dispare [asemeni tentatiei pacatului], iar pe acest fundal un doctor grec ii aduce vestea ca l-a cunoscut pe Mesia, a vazut steaua si l-a aflat pe Fiul lui Dumnezeu abia-nascut in bratele Sfintei Maicii Sale. Dar doctorul l-a pierdut pe Mesia si de atunci tot cauta, pribeag fara alinare in asteaptarea inceputului propovaduirii. Noul zeu il insufleteste pe Ovidiu, care la randu-i asteapta cuvintele vietii, cuvintele Adevarului.

Cartea lui Vintila Horia, in ciuda faptului ca a fost caracterizata ca fiind necomerciala, a avut mare priza la public. Distins cu premiul Goncourt si intrand apoi intr-un scandal provocat de acuzatiile de fascism venite din tara, romanul-jurnal ramane, in incantatoarea-i simplitate stilistica si in sinceritatea-i dezarmanta, o carte care merita citita.

out of the boX...

Am tot spus de atata timp ca voi adauga un post despre E. E. Cummings. In liceu am citit "Cercul poetilor disparuti" care m-a facut curioasa... Stilul foarte modern este de fiecare data o incantare pentru mine atunci cand am din nou contact cu literatura sa.. 


Desi am spus initial ca voi aduce mai multi poeti americani in acelasi post, am schimbat linia. Unul singur este de ajuns. Talentul sau a reusit sa ma aduca de fiecare data in alt loc si sa imi puna un mic zambet pe fata. Nu vreau sa incarc cu bibliografia sa acest post. Doar atat: "Among the most innovative of twentieth-century poets,"  (Jenny Penberthy) 

It takes courage to grow up and become who you really are.

I imagine that yes is the only living thing.

Knowledge is a polite word for dead but not buried imagination.

Humanity I love you because when you're hard up you pawn your intelligence to buy a drink.

I'd rather learn from one bird how to sing than to teach ten thousand stars how not to dance.

dive for dreams
or a slogan may topple you
(trees are their roots
and wind is wind) 
trust your heart
if the seas catch fire
(and live by love
though the stars walk backward) 
honour the past
but welcome the future
(and dance your death
away at the wedding) 
never mind a world
with its villains or heroes
(for good likes girls
and tomorrow and the earth) 
in spite of everything
which breathes and moves, since Doom
(with white longest hands
neating each crease)
will smooth entirely our minds 
-before leaving my room
i turn, and (stooping
through the morning) kiss
this pillow, dear
where our heads lived and were. 



Pe fundal va propun o melodie de Ludovico Einaudi. .... 

P.S. Ghiciti cine e autorul picturii... va dau un indiciu. Numele apare in acest post :-)

Poza zilei 2

Din categoria Poza Zilei (categorie pe care am lansat-o cu entuziasm si pe care nu am abandonat-o- dovada constand din actuala postare): statuia Arhiducelui Carol, Duce de Teschen, aflata in centrul istoric al Vienei. Statuia se remarca prin faptul ca are doar doua puncte de sprijin: picioarele din spate ale calului.

Lectura ca indemn de a deschide un album de arta

Citesc o carte pe care am vrut de nenumarate ori sa o arunc din mana. Drept urmare am aruncat-o de nenumarate ori din mana si tot de atatea ori am ridicat-o, am citit mai departe, m-am declarat agasata si fascinata in acelasi timp.

Vorbesc despre cartea lui Mario Varga Llosa The Way To Paradise. Opera despre care insist sa va povestesc (in caz ca cititi mai departe de acest rand) are ca tema viata pictorului neoimpresionist Paul Gauguin si cea a bunicii sale, feminista Flora Tristán. Vietile lor se impletesc literalmente pentru ca un capitol este despre pictor, unul despre feminista si tot asa.

Sunt vietile lor interesante? Da, si inca cat se poate de interesante. Paul Gauiguin a renuntat la o viata bine integrata in sanul societatii (si aici a se intelege o slujba bine platita, o sotie si 5 copii) pentru a-si explora pasiunea pentru pictura, care s-a ivit destul de tarziu. A fost convins ca este necesar ca artistul sa se intoarca la radacinile sale salbatice si nu sa picteze doar ceea ce vad ochii. De aici a aparut si interesul sau pentru Polinezia Franceza unde a calatorit de cateva ori si unde si-a ales nenumarate amante pe care le-a imortalizat in cateva dintre cele mai cunoscute opere ale sale si unde a si murit- caci pictorul neinteles nu a dorit sa se mai intoarca in Europa.

Bunica sa pe de alta parte si-a parasit sotul si impreuna cu copiii a dus o viata de fugara, caci femeile care isi paraseau sotul erau delicvente in ochii legii. Fiica nelegitima a fratelui lui Pío de Tristán, vicerege al Peru-ului, Flora decide sa isi viziteze unchiul sperand sa isi primeasca partea de mostenire. Nu are succes in privinta mostenirii, insa calatoria aceasta ii deschide ochii asupra crudelor realitati sociale din Peru- unde bogatii se scaldau in lux, saracii traiau in conditii precare, iar sclavii erau lipsiti de orice fel de drepturi. Intoarsa in Franta scrie cartea "Pérégrinations d'une paria", iar lupta pentru egalitatea de drepturi intre femei si barbati si emanciparea clasei muncitoare devin noua ei misiune.

Super fain subiectul, nu? Da... Dar ce m-a facut sa arunc cartea din mana in mai multe randuri a fost taraganarea multor capitole. Scriitorul ne reda gandurile celor doi, ganduri obsesive si poate verosimile, dar de multe ori nespus de plictistoare. De asemenea turneului bunicii Flora in Franta in vederea organizarii de sindicate pentru muncitori i se aloca prea multe pagini in opinia acestei cititoare.

Dar prin ce compenseaza cartea? As spune ca prin imbierea irezistibila de a deschide albumul de pictura cu Gauguin si de a cauta o monografie despre viata bunicii m-a cucerit cartea lui Mario Varga Llosa. Imi place nespus acest gen de literatura care iti trezeste pasiuni si iti aduce cunostinte noi, si, in mare, din acest motiv am reusit sa o termin.

updatE..

Wow! A trecut timpul de cand nu am mai adaugat un new post... cred ca a fost pentru ca am vrut ca "goagle" sa isi schimbe interfata.. sau poate ca a fost pentru ca pur si simplu m-am luat cu altele. Altele? Nici eu nu stiu. Pur si simplu in ultimult timp notiunea de "timp" devine din ce in ce mai relativa. Parca nici nu simt cand am timp liber si cand nu am timp liber. Cred ca asta e penrtu ca am ajuns sa fac un mix atat de perfect incat a devenit omogen :))

Neah... it's still life si vorba aia care am spus-o multora "...Lucky us!".

Ce as mai putea sa povestesc? Aaa.. am avut placerea sa fiu placut uimita de Hunger Games. O carte pe care am incercat sa o ascult slash citesc de ceva timp si de fiecare data nu reusesc sa fiu captivata. Filmul in schimb, si-a scos banii de la mine. Merge de vazut. Printre multimea de filme lansate in ultimul timp, reuseste sa se remarce. Are cam tot ce ii trebuie unui film sa fie de succes: efecte, machiaj original, actori buni si o poveste originala care implica si o cantitate variabila de romance. Atat cat sa atraga publicul de ambele parti. Recunosc ca au fost si momente in care ma intrebam "Nu mai incepe si actiunea o data?", dar e mai bine decat, scuze Silviu, "Where is Michael?". Nu zic, dar de la noul Underworld ma asteptam la mai multe.
Hmmm... ce as mai putea recomanda pentru o seara de relax? Stiu! Un alt film dragutz si care a reusit sa ma prinda (de maneci) a fost The Vow. Superb si cu o poveste bazata pe fapte reale. Filmul merita vazut si savurat datorita distribtiei :D (google it, nu mai adaug eu linkuri aici). Filme?... Hugo a fost iar dragutz. Am vazut ca anul acesta la Oscaruri s-a mers pe o tema legata de inceputurile cinematografiei. Dar filme frumoase, cu un "ceva" care le fac sa sclipeasca la lumina.

Ca si seriale sunt destul de dezamagita lately, de singurul serial la care, la un momentdat, eram la zi: Gossip Girl. Vorba Flaviei, in serialul asta chiar ca se fac toate combinatiile intre personaje. Mai este Chuck-Serena si se epuizeaza totul. Dar stai! Daca se trec la combinatii intre personajele de acelasi sex? Hmm.... Dan-Nate :)))) God... deci. Serialul. Asta. Se. Lungeste. Prea. Mult. ... si e pacat! Americanii astia parca nu stiu uneri cand sa puna punct. Unele seriale care inca au audienta (gen House) se termina, dar altele... nu se poate sa se ajunga la un consens? Vreau sa vad odata o nunta Chuck - Blair si i'm done! Neah... entertainment frate. (acum sunt eu cea care vrea sa critice si sa se lege de un serial). Cine vine sa ia apararea? Mai bine ma intorc la serialele coreene. Acolo exista un avantaj pe care il spun tuturor: nu mai mult de 25 de episoade. Si asta e mult! Si gasesc pe toate gusturile. Cine vrea sa incerce, sa le dea o sansa, sa caute intai si sa vada ceva care e pe "stilul" lor. Ce pot recomanda (de uz mai general) este City Hunter. E light si poate fi si pt fete si pentru baieti...cred :D ..

Referitor la carti.. o las mai degraba pe Flav sa povesteasca mai multe. Eu am ramas copilul care inca citeste povesti ... cu supranatural. :))) Pentru cei care vor sa incerce, recomand seria Fallen de Lauren Kate. E draguta. .. sau Hex Hall care e si finalizata. Nu mai stiu scriitoarea dar se afla usor. De Hex Hall am fost placut impresionata.

Asteptam cu nerabdare var....Eurovisionul pardon. Cred ca eram cu gandul departe la vara si la vacanta de la facultate .... *dreamy* ...si daca mai aveti sa imi recomadati ceva, va rog. Ma refer aici la filme, muzica, ...

[sper sa scriu si eu ceva mai des de acum.. sa vedem daca si aplicam].

Andrada

Glume aristocrate

În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze şi dădu acolo peste un profesor de muzică, care îl învăţa pe filozof un cântec la liră.
- Păi cum - exclamă prietenul - mâine vei muri şi astăzi mai înveţi un cântec nou?!
Iar Socrate i-a răspuns:
- Dar când să-l mai învăţ, dragul meu?

Intr-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, vazandu-l pe filozoful Descartes cum se delecta cu niste specialitati culinare, ii zise in batjocura:
- Cum, si filozofii mananca lucruri atat de bune?
- De ce nu? - ii raspunse Rene Descartes - iti inchipui poate ca natura a creat lucruri delicioase numai pentru prosti?

In carnetele sale, Leonardo da Vinci si-a notat, alaturi de numeroase schite, studii, informatii, si unele anecdote spuse prietenilor. Iata una din ele:
Un pictor care avea niste copii foarte urati, fiind intrebat cum e cu putinta ca el, care a pictat tablouri atat de frumoase, are astfel de copii, a raspus ca:
"Tablourile le-am pictat ziua, in timp ce pe copii i-am facut noaptea!"

Cea mai importanta descoperire atribuita lui Pitagora este celebra teorema care-i poarta numele: patratul lungimii ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este egal cu suma patratelor lungimilor catetelor.
Legenda spune ca, dandu-si seama de importanta extraordinara a descoperirii sale, de bucurie, el a dat un mare ospat in cinstea zeilor, pentru care a sacrificat o suta de boi, la care au fost invitati atat bogatii, cat si saracii.
Despre aceasta imprejurare Hegel a facut o observatie ironica: "A fost o veselie si o sarbatoare a spiritului. pe socoteala boilor!"

Sotia filozofului si matematicianului grec Pitagora era o femeie instruita si inteligenta.
Fiind intrebata dupa cat timp se purifica o femeie care s-a impreunat cu un barbat, a raspuns:
"Cu propriul sot, imediat, cu altul, niciodata".

Talleyrand stătea într-o zi între doamna de Stael şi doamna Récamier, galant cu amîndouă, totuşi cu o nuanţă destul de pronunţată pentru cea de-a doua.
- În sfîrşit - spuse d-na de Stael, oarecum dezamăgită - dacă am cădea amîndouă în apă, pe care ai salva-o mai întîi?
- O, doamnă baroană - răspunse Talleyrand - sunt sigur că înotaţi ca un înger.

Filosoful francez Fontenelle (1657-1757), nepotul lui Corneille, se duce intr-o zi dis-de-dimineata in vizita la o doamna cu care era prieten. Doamna il primeste in capot si se scuza:
- Vedeti, domnule Fontenelle, ma scol pentru dvs.!
- Da, doamna, dar va culcati pentru altul! - mormai suparat filosoful.

Obiceiul marelui dramaturg francez Jean Racine era să-şi declame versurile plimbându-se. Nu de puţine ori uita unde se află şi le recita cu glas tare. Patetismul cu care le spunea mişca de multe ori pe muncitorii care lucrau la palatul Tuilleries. Aceştia credeau despre dânsul că e un om deznădăjduit, care avea de gând să se sinucidă!

Henric VIII, regele Angliei, hotârî să trimită un episcop la Francisc I , regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.
Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.
- Să nu-ţi fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.
- Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!

Napoleon avea o formulă favorită pentru a-şi exprima dispreţul pentru cineva:
- E penultimul dintre oameni!
Întrebat de ce penultimul, împăratul a răspuns:- Ca să nu descurajez pe nimeni.

Aforisme...

Mi-era dor de acest blog. Nu am spus "La multi ani!"... Nu am facut nicio urare... dar aici sunt o multime de amintiri placute. De aceea.. pentru a intampina cu putin haz noul an, mi-am propus sa adun aici ceva ce e tipic mie pana acum :)

Ajunse prin mail, va dau un share la aceste cateva aforisme "sugubete". Enjoy!

1. Cu dra­gostea omori timpul, cu timpul omori dragostea.
2. Răzbunarea e dulce şi nu are calorii.
3. Dacă n-ai ce face, fă-o în altă parte.
4. Când bărbatul are o situaţie proastă, caută o femeie. Când situaţia se îmbunătăţeşte, mai caută una.
5. În dictatură, cineva te foloseşte cum vrea. În democraţie, ai dreptul să-l alegi pe cel care o să te folosească aşa cum vrea el.
6. Dacă soţia nu vor­beşte dimineaţa cu tine, în­seam­­nă că beţia de aseară ţi-a re­u­şit.
7. Mai rău decât un prost le­neş e un prost cu iniţiativă.
8. M-au ur­mă­rit multe gânduri profunde, dar am fost întotdeauna mai iute decât ele.
9. Întâmplarea e ine­vi­ta­bi­lul apărut din senin.
10. Dacă şeful e idiot, lasă-l s-o afle de la altul.
11. În orice căsnicie, cineva are întotdeauna dreptate, iar bărbatul niciodată.
12. Nu-i greu să te laşi de băut, greu e să înţelegi de ce trebuie să te laşi de băut.
13. Oamenii cu bani sunt de două feluri: apăraţi de poliţie ori căutaţi de poliţie.
14. Şi în casa de nebuni există vecini.
15. Oricât te-ai strădui, cineva va munci mai puţin decât tine şi va câştiga mai mult.
17. Nu salarile-s mici, lunile sunt prea lungi.
18. Când iubeşti cu adevărat, nici măcar bigudiurile nu te mai sperie.
19. Principala problemă a omului e că el singur îşi creează probleme.
20. Dacă nu ai griji şi duşmani, e po­sibil să nu te fi născut.
21. Cine mun­ceşte toată ziua nu mai are timp să câştige.
22. Viaţa e liniuţa dintre data naşterii şi data morţii.
23. Sărăcia nu se vindecă. A dove­dit-o medicina fără plată.
24. Dacă într-un cuvânt de cinci litere ai comis şase greşeli, una e de prisos.
25. Un adult e omul care nu mai creşte în înălţime şi începe să crească în lăţime şi grosime.
26. Prietenii pot fi şi falşi, duşmanii sunt întotdeauna autentici.
27. Nu-ţi băga în cap toate fleacurile, fiindcă nu-ţi mai rămâne loc pentru prostie.
28. Un optimist este un om in­su­ficient informat.
29. Femeile fac din nimic trei lucruri: salate, coafuri şi drame.
30. Uneori, când începi să frânezi, nu te mai poţi opri din frânat.
31. Dacă la o întrebare îţi răspunde un filozof, nu mai înţelegi ce-ai întrebat.
32. A doua căsnicie e victoria speranţei asupra experienţei.
33. Nu-i deloc greu să combini neplăcutul cu inutilul. E doar o chestiune de tradiţie.
34. Logica este ştiinţa care îi permite bărbatului să nu în­ţe­lea­gă femeia.
36. Pe oaspete, oricât de bine l-ai hrăni, tot se îmbată.
37. Votca băută cu măsură e bună în orice cantităţi.

Cum ne indragostim

Nu va ganditi ca acest articol este genul acela de postare indiscreta menita de fapt doar pentru ochii vreunui iubit sau potential iubit, in care se insiruie dulci nimicuri cu iz poetic. Bine, poate izul poetic nu va lipsi din cauza ca, pana la urma, este vorba despre indragostire. Acesta este un scurt eseu in care vreau sa cant o oda orasului de care m-am indragostit fara sa-l fi vizitat. Pur si simplu pentru ca l-am vazut intr-un film ocupand un loc marginal, nicidecum asemeni New York-ului in operele lui Woody Allen, oraselul acesta, situat pe coasta sud-estica a continentului Sud American, isi ocupa rolul mai mult decorativ cu multa demnitate si prietenie. Si pana la urma dragostea se intampla in cele mai neobisnuite circumstante si de ce sa nu ne indragostim la prima vedere de un oras insorit plin de blocuri inalte, strazi aglomerate (dar curate!!- cel putin la televizor). Oare nu asa ne indragostim de multe ori? De oameni pe care nu-i cunoastem decat intamplator, sunt in "fundalul" unui eveniment, dar ne capteaza privirea. Bineinteles, nu putem cauta pe wiki detalii despre arhitectura, clima si alte conditii prielnice unei iubiri pasionale, dar incepem sa ne interesam la prieteni despre pasiunile, valorile si alte astfel de lucruri. Iar daca orasul se afla la mare departare cateodata trebuie sa urcam in avion si sa pornim intr-o aventura, tot la fel cum cateodata facem declaratii de dragoste constienti ca practic ne avantam in Marea Aventura. Si daca Marea Aventura se termina abrupt sau se dovedeste a fi fost Marea Pacaleala, orasul fascinant are un poet care a cantat in versuri frumoase iubirea.