Tristetea lui Ovidiu

Mi-am imaginat uneori cum trebuie sa fi fost viata lui Ovidiu la Tomis. Permiteti-mi sa reformulez: mi-am imaginat cu groaza cum trebuie sa fi fost viata lui Ovidiu la Tomis. Oricat incercau revistele de cultura autohtone sa ma convinga ca marele poet admira masculinitatea barbosilor daci, nu ma dadeam convinsa. Cetateanul Romei iubitor de clima calda, bai si discutii despre arta, nu-mi parea genul care s-ar fi integrat intr-un grup de daci, mai degraba amatori de ghicitori decat de poezii despre arta iubirii- sau cel putin asa imi inchipuiam eu.

Cartea lui Vintila Horia [Dumnezeu s-a nascut in exil] este jurnalul ascuns al lui Ovidiu. Un jurnal lipsit de zorzoane stilistice, curat si sincer. Este splendida viziunea autorului: metamorfozarea subtila a poetului dintr-un hedonist cu pana fermecata intr-un exilat care il asteapta pe Dumnezeu, care asteapta Adevarul. Drama lui Ovidiu este ca a avut tot ce si-a dorit- avere, faima, amante, sotii- si toate acestea nu au fost de ajuns pentru a-i umple un gol din suflet. La Tomis se vede nevoit sa isi sondeze adancimile sufletului, caci ce altceva este de facut in taramul barbarilor? Amintirile se impletesc cu prezentul si cu speranta ca se va intoarce la Roma. Este in descrierea Daciei exilatului Ovidiu ceva care te infioara si iti da senzatia de frig. Vintila Horia, la randu-i exilat, isi varsa sufletul in randurile cartii- randuri adeseori triste, dar nu lipsite de speranta, caci Dochia, servitoarea daca, ii impartaseste poetului o mostra de intelepciune barbara: ca sa fii fericit nu ai nevoie sa posezi tot ceea ce iti doresti.

Aminitirea Romei incepe sa se estompeze, desi dorinta de a o revedea nu dispare [asemeni tentatiei pacatului], iar pe acest fundal un doctor grec ii aduce vestea ca l-a cunoscut pe Mesia, a vazut steaua si l-a aflat pe Fiul lui Dumnezeu abia-nascut in bratele Sfintei Maicii Sale. Dar doctorul l-a pierdut pe Mesia si de atunci tot cauta, pribeag fara alinare in asteaptarea inceputului propovaduirii. Noul zeu il insufleteste pe Ovidiu, care la randu-i asteapta cuvintele vietii, cuvintele Adevarului.

Cartea lui Vintila Horia, in ciuda faptului ca a fost caracterizata ca fiind necomerciala, a avut mare priza la public. Distins cu premiul Goncourt si intrand apoi intr-un scandal provocat de acuzatiile de fascism venite din tara, romanul-jurnal ramane, in incantatoarea-i simplitate stilistica si in sinceritatea-i dezarmanta, o carte care merita citita.