In cautarea iubirii- recenzie la cartea cu acelasi nume a lui Nancy Mitford

Exista oare subiect mai indragit de prozatori, fie ei de proza scurta sau lunga, sau care sa incante mai din plin sufletele reci ale poetilor, care adesea stiu multe despre dorinta si prea putin despre iubire? Da, scumpi cititori, incerc sa va inhat in carlig, provocandu-va chiar din introducerea acestui scurt eseu. Dar nu disperati, caci trecem la prezentarea cartii.

Desi titlul suna romantos, mie una mi-a placut. Si am sa explic de ce. Romanul lui Nancy Mitford o are ca naratoare pe Fanny, fiica unei aristocrate cu suflet boem, care raspunde la apelativul "Calul naravas" si care isi abandoneaza copila si sotul pentru a porni in cautarea Aventurii. Drept urmare Fanny este luata pentru a fi crescuta de matusa Emily, matusa care in urma unei deziluzii amoroase decide sa nu se casatoreasca (rezolutie ce se va dovedi pana la urma imposibil de tinut) si isi petrece des vacantele la cealalta sora a mamei ei,  matusa Sadie, a carei fiica Linda este de fapt personajul central al acestei carti. Fascinatia pentru sex este prezenta inca de la inceputul romanului, si cum actiunea se petrece in perioada interbelica, interesul pentru casatorie este nelipsit. Linda impreuna cu fratii si surorile ei afla tot ceea ce este de stiut despre cel dintai subiect mentionat dintr-o carte cu splendidul titlu Ratele si reproducerea lor.

Timpul trece si o tanara, dar insetata de iubire Linda, se indragosteste de fiul unui bancher instarit. Casatoria lor este privita dezaprobator de ambele familii, dar acest detaliu parca ofera si mai mult avant tinerilor care isi unesc destinele in ciuda profetiilor pesimiste de care au parte. Si cum se intampla atat de des in viata noastra cotidiana, cand ne indragostim la prima vedere si ascultam obiectul adoratiei noastre perorand pe teme care in nici o mie de ani nu ne-ar fi starnit interesul in mod obisnuit- ascultam o zi, doua, trei, iar dupa o luna parca incepem sa ne pierdem entuziasmul, intocmai pateste si Linda, care realizeaza ca sotul pe care l-a ravnit atat o plictiseste teribil. Dupa nasterea complicata a unei fetite, relatia celor doi este evident pe o panta descendenta. Si nu este nevoie decat de un comunist idealist, dar sa nu uitam incredibil de atragator, care sa o convinga pe Linda sa isi paraseasca sotul. Din nou iubirea ii intuneca ratiunea si fara sa tina cont de lipsa afinitatilor, dragul nostru personaj central trece la casatoria numarul doi. Isi insuseste idealurile sotului, participa la intalnirile triste ale comunistilor vesnic nemultumiti de starea lumii, si ajunge in Franta pentru a oferi sprijin refugiatilor spanioli goniti din patrie de Razboiul Civil. Sotul numarul doi se indragosteste aici de o tanara animata de aceleasi idealuri, iar Linda, realizand ca este posibil sa se fi inselat din nou si sa fi confundat iubirea cu un simulacru, il paraseste si pleaca la Paris cu intentia de a se intoarce la Londra. In gara din Paris isi da seama ca biletul cumparat fusese pentru ziua precedenta si astfel fara bilet si fara bani nu ii ramane decat sa se puna pe plans. Si acum (tam-tam-ta-tam) apare un duce instarit, un don juan irezistibil (cu un nume fenomenal: Fabrice), care se afla chiar in cautarea unei noi amante, Linda are potential si desi pretinde ca vrea doar bani cat sa ajunga la Londra, amanand de pe o zi pe alta, petrece 11 luni de fericire sublima la Paris. Razboiul izbucneste, ii desparte pe cei doi- si va las pe voi sa terminati cartea si sa scrieti in commenturi incheierea (glumesc fireste,dar oricum va las in suspans). 

Linda este nemultumita ca multi gasesc ca ii seamana "Calului naravas" si sustine ca ea cauta iubirea si nu aventuri pasagere. Ca este neserioasa nu poate dezminti, caci asa cum ii aminteste Fabrice cum ar putea explica o fata serioasa sotul numarul doi. Dar "Calul naravas" admite in fata lui Fanny ca fiecare aventura i-a parut iubire la momentul respectiv. Iubirea perfecta se lasa cautata, nu se lasa si gasita din simplul motiv ca nu este nimic mai mult decat o iluzie (nu luam aici in considerare iubirea divina).

Recomand foarte calduros aceasta minunata satira sociala pentru umorul englezesc care nu inceteaza sa ma surprinda si sa ma faca sa zambesc cu toata gura si pentru indemnul subtil de a incerca sa intelegem ceva despre natura iubirii.

Tristetea lui Ovidiu

Mi-am imaginat uneori cum trebuie sa fi fost viata lui Ovidiu la Tomis. Permiteti-mi sa reformulez: mi-am imaginat cu groaza cum trebuie sa fi fost viata lui Ovidiu la Tomis. Oricat incercau revistele de cultura autohtone sa ma convinga ca marele poet admira masculinitatea barbosilor daci, nu ma dadeam convinsa. Cetateanul Romei iubitor de clima calda, bai si discutii despre arta, nu-mi parea genul care s-ar fi integrat intr-un grup de daci, mai degraba amatori de ghicitori decat de poezii despre arta iubirii- sau cel putin asa imi inchipuiam eu.

Cartea lui Vintila Horia [Dumnezeu s-a nascut in exil] este jurnalul ascuns al lui Ovidiu. Un jurnal lipsit de zorzoane stilistice, curat si sincer. Este splendida viziunea autorului: metamorfozarea subtila a poetului dintr-un hedonist cu pana fermecata intr-un exilat care il asteapta pe Dumnezeu, care asteapta Adevarul. Drama lui Ovidiu este ca a avut tot ce si-a dorit- avere, faima, amante, sotii- si toate acestea nu au fost de ajuns pentru a-i umple un gol din suflet. La Tomis se vede nevoit sa isi sondeze adancimile sufletului, caci ce altceva este de facut in taramul barbarilor? Amintirile se impletesc cu prezentul si cu speranta ca se va intoarce la Roma. Este in descrierea Daciei exilatului Ovidiu ceva care te infioara si iti da senzatia de frig. Vintila Horia, la randu-i exilat, isi varsa sufletul in randurile cartii- randuri adeseori triste, dar nu lipsite de speranta, caci Dochia, servitoarea daca, ii impartaseste poetului o mostra de intelepciune barbara: ca sa fii fericit nu ai nevoie sa posezi tot ceea ce iti doresti.

Aminitirea Romei incepe sa se estompeze, desi dorinta de a o revedea nu dispare [asemeni tentatiei pacatului], iar pe acest fundal un doctor grec ii aduce vestea ca l-a cunoscut pe Mesia, a vazut steaua si l-a aflat pe Fiul lui Dumnezeu abia-nascut in bratele Sfintei Maicii Sale. Dar doctorul l-a pierdut pe Mesia si de atunci tot cauta, pribeag fara alinare in asteaptarea inceputului propovaduirii. Noul zeu il insufleteste pe Ovidiu, care la randu-i asteapta cuvintele vietii, cuvintele Adevarului.

Cartea lui Vintila Horia, in ciuda faptului ca a fost caracterizata ca fiind necomerciala, a avut mare priza la public. Distins cu premiul Goncourt si intrand apoi intr-un scandal provocat de acuzatiile de fascism venite din tara, romanul-jurnal ramane, in incantatoarea-i simplitate stilistica si in sinceritatea-i dezarmanta, o carte care merita citita.

out of the boX...

Am tot spus de atata timp ca voi adauga un post despre E. E. Cummings. In liceu am citit "Cercul poetilor disparuti" care m-a facut curioasa... Stilul foarte modern este de fiecare data o incantare pentru mine atunci cand am din nou contact cu literatura sa.. 


Desi am spus initial ca voi aduce mai multi poeti americani in acelasi post, am schimbat linia. Unul singur este de ajuns. Talentul sau a reusit sa ma aduca de fiecare data in alt loc si sa imi puna un mic zambet pe fata. Nu vreau sa incarc cu bibliografia sa acest post. Doar atat: "Among the most innovative of twentieth-century poets,"  (Jenny Penberthy) 

It takes courage to grow up and become who you really are.

I imagine that yes is the only living thing.

Knowledge is a polite word for dead but not buried imagination.

Humanity I love you because when you're hard up you pawn your intelligence to buy a drink.

I'd rather learn from one bird how to sing than to teach ten thousand stars how not to dance.

dive for dreams
or a slogan may topple you
(trees are their roots
and wind is wind) 
trust your heart
if the seas catch fire
(and live by love
though the stars walk backward) 
honour the past
but welcome the future
(and dance your death
away at the wedding) 
never mind a world
with its villains or heroes
(for good likes girls
and tomorrow and the earth) 
in spite of everything
which breathes and moves, since Doom
(with white longest hands
neating each crease)
will smooth entirely our minds 
-before leaving my room
i turn, and (stooping
through the morning) kiss
this pillow, dear
where our heads lived and were. 



Pe fundal va propun o melodie de Ludovico Einaudi. .... 

P.S. Ghiciti cine e autorul picturii... va dau un indiciu. Numele apare in acest post :-)

Poza zilei 2

Din categoria Poza Zilei (categorie pe care am lansat-o cu entuziasm si pe care nu am abandonat-o- dovada constand din actuala postare): statuia Arhiducelui Carol, Duce de Teschen, aflata in centrul istoric al Vienei. Statuia se remarca prin faptul ca are doar doua puncte de sprijin: picioarele din spate ale calului.