23 mai 2012

Lectura ca indemn de a deschide un album de arta

Citesc o carte pe care am vrut de nenumarate ori sa o arunc din mana. Drept urmare am aruncat-o de nenumarate ori din mana si tot de atatea ori am ridicat-o, am citit mai departe, m-am declarat agasata si fascinata in acelasi timp.

Vorbesc despre cartea lui Mario Varga Llosa The Way To Paradise. Opera despre care insist sa va povestesc (in caz ca cititi mai departe de acest rand) are ca tema viata pictorului neoimpresionist Paul Gauguin si cea a bunicii sale, feminista Flora Tristán. Vietile lor se impletesc literalmente pentru ca un capitol este despre pictor, unul despre feminista si tot asa.

Sunt vietile lor interesante? Da, si inca cat se poate de interesante. Paul Gauiguin a renuntat la o viata bine integrata in sanul societatii (si aici a se intelege o slujba bine platita, o sotie si 5 copii) pentru a-si explora pasiunea pentru pictura, care s-a ivit destul de tarziu. A fost convins ca este necesar ca artistul sa se intoarca la radacinile sale salbatice si nu sa picteze doar ceea ce vad ochii. De aici a aparut si interesul sau pentru Polinezia Franceza unde a calatorit de cateva ori si unde si-a ales nenumarate amante pe care le-a imortalizat in cateva dintre cele mai cunoscute opere ale sale si unde a si murit- caci pictorul neinteles nu a dorit sa se mai intoarca in Europa.

Bunica sa pe de alta parte si-a parasit sotul si impreuna cu copiii a dus o viata de fugara, caci femeile care isi paraseau sotul erau delicvente in ochii legii. Fiica nelegitima a fratelui lui Pío de Tristán, vicerege al Peru-ului, Flora decide sa isi viziteze unchiul sperand sa isi primeasca partea de mostenire. Nu are succes in privinta mostenirii, insa calatoria aceasta ii deschide ochii asupra crudelor realitati sociale din Peru- unde bogatii se scaldau in lux, saracii traiau in conditii precare, iar sclavii erau lipsiti de orice fel de drepturi. Intoarsa in Franta scrie cartea "Pérégrinations d'une paria", iar lupta pentru egalitatea de drepturi intre femei si barbati si emanciparea clasei muncitoare devin noua ei misiune.

Super fain subiectul, nu? Da... Dar ce m-a facut sa arunc cartea din mana in mai multe randuri a fost taraganarea multor capitole. Scriitorul ne reda gandurile celor doi, ganduri obsesive si poate verosimile, dar de multe ori nespus de plictistoare. De asemenea turneului bunicii Flora in Franta in vederea organizarii de sindicate pentru muncitori i se aloca prea multe pagini in opinia acestei cititoare.

Dar prin ce compenseaza cartea? As spune ca prin imbierea irezistibila de a deschide albumul de pictura cu Gauguin si de a cauta o monografie despre viata bunicii m-a cucerit cartea lui Mario Varga Llosa. Imi place nespus acest gen de literatura care iti trezeste pasiuni si iti aduce cunostinte noi, si, in mare, din acest motiv am reusit sa o termin.



2 comentarii:

irina-magdici spunea...

"[Lectura] ca indemn de [a deschide un album de arta]" = 2 motive in plus pentru altii de a nu se apropia de nici unul din cele doua activitati. Nu am citit nimic de Vargas Llosa, insa sunt sigura ca plictiseala aia aparenta a avut o insemnatate pentru tine. Hmm, poate a vrut sa demitizeze, sa aduca oamenii faimosi intr-un plan prozaic pentru cititor. Si cat ne infruptam cu experientele unor oameni grozavi, ne dam seama ca a fi grozav inseamna a face lucruri grozave, si mai mult, a avea curajul de a duce pana la capat vehement o dorinta. Sper sa am timp sa pun si eu mana pe carte.

Flav Anita spunea...

Da, o ideea ta e cu siguranta interesanta. Citisem pe undeva ca nu exista nicio diferenta intre visele unui poet si cele ale unui brutar- diferenta consta doar in interpretarea lor- poate ceva similar se poate spune si despre gandurile celor 2 protagonisti (nu ma refer la cele artistice sau feministe, ci la restul).

 
Copyright 2010 ..la-di-dA. Powered by Blogger
Blogger Templates create by Deluxe Templates. Sponsored by: Website Templates | Premium Themes. Distributed by: blog template