În ajunul morţii înţeleptului Socrate, un prieten se duce la închisoare să-l viziteze şi dădu acolo peste un profesor de muzică, care îl învăţa pe filozof un cântec la liră.
- Păi cum - exclamă prietenul - mâine vei muri şi astăzi mai înveţi un cântec nou?!
Iar Socrate i-a răspuns:
- Dar când să-l mai învăţ, dragul meu?
Intr-o zi, ducele Jacques-Henri de Duras, vazandu-l pe filozoful Descartes cum se delecta cu niste specialitati culinare, ii zise in batjocura:
- Cum, si filozofii mananca lucruri atat de bune?
- De ce nu? - ii raspunse Rene Descartes - iti inchipui poate ca natura a creat lucruri delicioase numai pentru prosti?
In carnetele sale, Leonardo da Vinci si-a notat, alaturi de numeroase schite, studii, informatii, si unele anecdote spuse prietenilor. Iata una din ele:
Un pictor care avea niste copii foarte urati, fiind intrebat cum e cu putinta ca el, care a pictat tablouri atat de frumoase, are astfel de copii, a raspus ca:
"Tablourile le-am pictat ziua, in timp ce pe copii i-am facut noaptea!"
Cea mai importanta descoperire atribuita lui Pitagora este celebra teorema care-i poarta numele: patratul lungimii ipotenuzei unui triunghi dreptunghic este egal cu suma patratelor lungimilor catetelor.
Legenda spune ca, dandu-si seama de importanta extraordinara a descoperirii sale, de bucurie, el a dat un mare ospat in cinstea zeilor, pentru care a sacrificat o suta de boi, la care au fost invitati atat bogatii, cat si saracii.
Despre aceasta imprejurare Hegel a facut o observatie ironica: "A fost o veselie si o sarbatoare a spiritului. pe socoteala boilor!"
Sotia filozofului si matematicianului grec Pitagora era o femeie instruita si inteligenta.
Fiind intrebata dupa cat timp se purifica o femeie care s-a impreunat cu un barbat, a raspuns:
"Cu propriul sot, imediat, cu altul, niciodata".
Talleyrand stătea într-o zi între doamna de Stael şi doamna Récamier, galant cu amîndouă, totuşi cu o nuanţă destul de pronunţată pentru cea de-a doua.
- În sfîrşit - spuse d-na de Stael, oarecum dezamăgită - dacă am cădea amîndouă în apă, pe care ai salva-o mai întîi?
- O, doamnă baroană - răspunse Talleyrand - sunt sigur că înotaţi ca un înger.
Filosoful francez Fontenelle (1657-1757), nepotul lui Corneille, se duce intr-o zi dis-de-dimineata in vizita la o doamna cu care era prieten. Doamna il primeste in capot si se scuza:
- Vedeti, domnule Fontenelle, ma scol pentru dvs.!
- Da, doamna, dar va culcati pentru altul! - mormai suparat filosoful.
Obiceiul marelui dramaturg francez Jean Racine era să-şi declame versurile plimbându-se. Nu de puţine ori uita unde se află şi le recita cu glas tare. Patetismul cu care le spunea mişca de multe ori pe muncitorii care lucrau la palatul Tuilleries. Aceştia credeau despre dânsul că e un om deznădăjduit, care avea de gând să se sinucidă!
Henric VIII, regele Angliei, hotârî să trimită un episcop la Francisc I , regele Franţei, într-o vreme când relaţiile dintre cei doi monarhi erau foarte încordate.
Episcopul îi obiectă că misiunea încredinţată îi punea viaţa în primejdie.
- Să nu-ţi fie teamă! ripostă Henric. Dacă Francisc te va ucide, voi pune să fie decapitaţi francezii aflaţi în puterea mea.
- Vă cred, spuse episcopul. Mi-e teamă însă că nici unul din capetele lor nu se va potrivi pe umerii mei!
Napoleon avea o formulă favorită pentru a-şi exprima dispreţul pentru cineva:
- E penultimul dintre oameni!
Întrebat de ce penultimul, împăratul a răspuns:- Ca să nu descurajez pe nimeni.
