Inapoi la intrebarile de baza

Cartea lui Steve Hely "Cum am devenit un romancier celebru" are un farmec incontestabil: este amuzanta si brutal de onesta, intesata de citate din romane de duzina si, in acelasi timp, neuitand sa vorbeasca despre meritele scriitorilor de geniu, ne aminteste una dintre intrebarile pe care ni le punem mai rar: "Ce este o carte adevarata?".

Talentatul absolvent de Litere, Pete Tarslow, lucreaza intr-o agentie dubioasa pentru un sef care face in permanenta analogii intre lumea contemporana si Imperiul Roman, scriind scrisori de motivatie pentru tineri straini cu bani care doresc sa aplice la universitate. Pete nu pretinde ca ar avea principii, in schimb stie clar ce vrea de la viata: banii si faima care sa ii asigure o casa cu vedere la ocean si sa ii faciliteze accesul la o anumita categorie de femei si, nu in ultimul rand, sa o faca pe Polly, iubita din colegiu, sa sufere in ziua nuntii ei.

Animat de aceste deziderate nobile, Pete decide ca a scrie o carte serioasa nu este nici usor si cu siguranta nici profitabil. Asa ca dupa o munca in niciun caz extenuanta de colectare a cliseelor preferate de cititori si sub influenta alcoolului si a unui medicament obtinut intr-un mod neortodox, scrie intr-un timp record (daca va amintiti din liceu- Sadoveanu a scris in doua saptamani capodopera "Baltagul") cartea "Clubul Ramasitele Tornadei". 

Soarta tine cu trisorul indraznet, care se vede propulsat spre faima si spre cercul scriitorilor de succes pe care ii dispretuieste. Va putea Pete sa continue sa pozeze in scriitor sau isi va da in vileag marsavia? In aflarea deznodamantului veti fi rasplatiti de numeroase momente comice, si veti fi indemnati sa va puneti intrebari esentiale pentru iubitorii de carte.

Musatescu.... savuros....

Pentru cei care nu stiu, dar si pentru cei care stiu. Cateva cuvinte care sper sa aduca un zambet pe buzele noastre. Mai ales acum cand primavara ne-a "pacalit" ca vine! ... Uff.. mai e mult pana se incalzeste

Unii trăiesc gratis, alţii degeaba..

Dacă într-o vorbă îndeşi mai mult decât încape, devine vorbă goală..

De ce prostul e mărginit, când prostia e nemărginită?.

Bănuitorul se trezeşte înaintea ceasului deşteptător, ca să-l controleze dacă sună exact.

În fiecare zi de primăvară când vin rândunelele, pesimistul fredonează "vezi rândunelele se duc".

Caloriferul stins e mai rece decât frigiderul în funcţiune.

Dragostea.. Bătăi de inimă pentru dureri de cap. Sentimentul care vine în galop şi dispare în vârful picioarelor.

Femeile nu înşeală, compară.

Lanţurile au redactat definiţia libertăţii.

O idee bine clocită trebuie să facă adepţi, nu pui.

Când stai de vorbă cu proştii numai duminica e o adevărată sărbătoare.

De ce au militarii acte de stare civilă?

Fost primar, fost prefect, fost senator, fost ministru, conu Mişu a fost numai un fost.

Ca să măsori distanţele, trebuie să le şi străbaţi.

Marele cusur al femeilor este că te iubesc, totdeauna, când ai altceva de făcut.

Nu sunt sensibil la frig. Chiar şi gerul mă lasă rece.

E frumos să fii bun, dar trebuie să fii şi bun la ceva.

Numai după invidia altora îţi dai seama de propria ta valoare.

Fericirea se trăieşte numai de la o clipă la alta. Între ele bagă intrigi viaţa.

Laşitatea este sentimentul care n-are nici măcar curajul să spună cum îl cheamă.

Plictiseala lungeşte ziua şi scurtează viaţa.

O plantă care provoacă insomnii unora: laurii altora.

Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci de caracter.

Adevăraţii cai de cursă nu aleargă pentru premii, ci numai ca să-şi pună sângele în mişcare.

Gloria, când moare, nu face testament în favoarea nimănui.

În ziua victoriei, nu uita să-ţi aminteşti şi de înfrângerile anterioare.

Nu gloria este efemeră, ci numai cei ce o au.

Amintirile unora se numesc remuşcări.

Fiecare inimă are podul ei cu vechituri, pe care nu se îndură să le arunce niciodată, dar le

scutură din când în când.

Amintirile sunt asemenea cărţilor din biblioteca ta. Cauţi câte una când nu mai ai nimic nou de citit.

N-am cerut vieţii nimic. Tot ce am avut, i-am smuls. Şi tot ce n-am avut, mi-a furat.

Cu vremea să mergi în pas, nu la pas.

Una e să crezi şi alta e să fii credul.

Una e să ceri, alta să cerşeşti, şi cu totul altceva să revendici..

Amabilitatea adevărată trebuie să fie, în primul rând, o chestiune de caracter şi apoi una de educaţie.

Nu plânge fără motiv. Şi mai ales, nu plânge când ai motive.

Când ţi se cuvine ceva, să nu ceri. Pretinde.

Viitorul unui om, ca şi al unei lumi, se construieşte, nu se visează.

Te-ai întrebat vreodată câte mâini au făcut pâinea, pe care, cu una singură, o duci la gură?

Fără mâna omului, omenirea ar fi trăit în patru labe .

Bănuiala e serviciul de spionaj al oamenilor neînarmaţi pentru viaţă.

În fiecare tren al lumii, viaţa circulă pe compartimente.

Era atât de urât, încât atunci când se strâmba, părea mai puţin urât.

Când priveşti marea, gândul o ia în derivă.

Suntem chit, tinere confrate. Dumneata nu mă cunoşti şi eu nu te recunosc.

Poţi să fii într-o ureche şi totuşi foarte serios la treabă: dacă eşti ac.

Noaptea, viteza gândului circulă în "ani-întuneric".

Şi dacă ai chelit, ce? Parcă pe lumea asta nu sunt şi vulturi pleşuvi?

Focul sacru nu se aprinde cu chibrituri.

Numai covoarele se nasc ca să fie călcate în picioare.

In cautarea iubirii- recenzie la cartea cu acelasi nume a lui Nancy Mitford

Exista oare subiect mai indragit de prozatori, fie ei de proza scurta sau lunga, sau care sa incante mai din plin sufletele reci ale poetilor, care adesea stiu multe despre dorinta si prea putin despre iubire? Da, scumpi cititori, incerc sa va inhat in carlig, provocandu-va chiar din introducerea acestui scurt eseu. Dar nu disperati, caci trecem la prezentarea cartii.

Desi titlul suna romantos, mie una mi-a placut. Si am sa explic de ce. Romanul lui Nancy Mitford o are ca naratoare pe Fanny, fiica unei aristocrate cu suflet boem, care raspunde la apelativul "Calul naravas" si care isi abandoneaza copila si sotul pentru a porni in cautarea Aventurii. Drept urmare Fanny este luata pentru a fi crescuta de matusa Emily, matusa care in urma unei deziluzii amoroase decide sa nu se casatoreasca (rezolutie ce se va dovedi pana la urma imposibil de tinut) si isi petrece des vacantele la cealalta sora a mamei ei,  matusa Sadie, a carei fiica Linda este de fapt personajul central al acestei carti. Fascinatia pentru sex este prezenta inca de la inceputul romanului, si cum actiunea se petrece in perioada interbelica, interesul pentru casatorie este nelipsit. Linda impreuna cu fratii si surorile ei afla tot ceea ce este de stiut despre cel dintai subiect mentionat dintr-o carte cu splendidul titlu Ratele si reproducerea lor.

Timpul trece si o tanara, dar insetata de iubire Linda, se indragosteste de fiul unui bancher instarit. Casatoria lor este privita dezaprobator de ambele familii, dar acest detaliu parca ofera si mai mult avant tinerilor care isi unesc destinele in ciuda profetiilor pesimiste de care au parte. Si cum se intampla atat de des in viata noastra cotidiana, cand ne indragostim la prima vedere si ascultam obiectul adoratiei noastre perorand pe teme care in nici o mie de ani nu ne-ar fi starnit interesul in mod obisnuit- ascultam o zi, doua, trei, iar dupa o luna parca incepem sa ne pierdem entuziasmul, intocmai pateste si Linda, care realizeaza ca sotul pe care l-a ravnit atat o plictiseste teribil. Dupa nasterea complicata a unei fetite, relatia celor doi este evident pe o panta descendenta. Si nu este nevoie decat de un comunist idealist, dar sa nu uitam incredibil de atragator, care sa o convinga pe Linda sa isi paraseasca sotul. Din nou iubirea ii intuneca ratiunea si fara sa tina cont de lipsa afinitatilor, dragul nostru personaj central trece la casatoria numarul doi. Isi insuseste idealurile sotului, participa la intalnirile triste ale comunistilor vesnic nemultumiti de starea lumii, si ajunge in Franta pentru a oferi sprijin refugiatilor spanioli goniti din patrie de Razboiul Civil. Sotul numarul doi se indragosteste aici de o tanara animata de aceleasi idealuri, iar Linda, realizand ca este posibil sa se fi inselat din nou si sa fi confundat iubirea cu un simulacru, il paraseste si pleaca la Paris cu intentia de a se intoarce la Londra. In gara din Paris isi da seama ca biletul cumparat fusese pentru ziua precedenta si astfel fara bilet si fara bani nu ii ramane decat sa se puna pe plans. Si acum (tam-tam-ta-tam) apare un duce instarit, un don juan irezistibil (cu un nume fenomenal: Fabrice), care se afla chiar in cautarea unei noi amante, Linda are potential si desi pretinde ca vrea doar bani cat sa ajunga la Londra, amanand de pe o zi pe alta, petrece 11 luni de fericire sublima la Paris. Razboiul izbucneste, ii desparte pe cei doi- si va las pe voi sa terminati cartea si sa scrieti in commenturi incheierea (glumesc fireste,dar oricum va las in suspans). 

Linda este nemultumita ca multi gasesc ca ii seamana "Calului naravas" si sustine ca ea cauta iubirea si nu aventuri pasagere. Ca este neserioasa nu poate dezminti, caci asa cum ii aminteste Fabrice cum ar putea explica o fata serioasa sotul numarul doi. Dar "Calul naravas" admite in fata lui Fanny ca fiecare aventura i-a parut iubire la momentul respectiv. Iubirea perfecta se lasa cautata, nu se lasa si gasita din simplul motiv ca nu este nimic mai mult decat o iluzie (nu luam aici in considerare iubirea divina).

Recomand foarte calduros aceasta minunata satira sociala pentru umorul englezesc care nu inceteaza sa ma surprinda si sa ma faca sa zambesc cu toata gura si pentru indemnul subtil de a incerca sa intelegem ceva despre natura iubirii.

Tristetea lui Ovidiu

Mi-am imaginat uneori cum trebuie sa fi fost viata lui Ovidiu la Tomis. Permiteti-mi sa reformulez: mi-am imaginat cu groaza cum trebuie sa fi fost viata lui Ovidiu la Tomis. Oricat incercau revistele de cultura autohtone sa ma convinga ca marele poet admira masculinitatea barbosilor daci, nu ma dadeam convinsa. Cetateanul Romei iubitor de clima calda, bai si discutii despre arta, nu-mi parea genul care s-ar fi integrat intr-un grup de daci, mai degraba amatori de ghicitori decat de poezii despre arta iubirii- sau cel putin asa imi inchipuiam eu.

Cartea lui Vintila Horia [Dumnezeu s-a nascut in exil] este jurnalul ascuns al lui Ovidiu. Un jurnal lipsit de zorzoane stilistice, curat si sincer. Este splendida viziunea autorului: metamorfozarea subtila a poetului dintr-un hedonist cu pana fermecata intr-un exilat care il asteapta pe Dumnezeu, care asteapta Adevarul. Drama lui Ovidiu este ca a avut tot ce si-a dorit- avere, faima, amante, sotii- si toate acestea nu au fost de ajuns pentru a-i umple un gol din suflet. La Tomis se vede nevoit sa isi sondeze adancimile sufletului, caci ce altceva este de facut in taramul barbarilor? Amintirile se impletesc cu prezentul si cu speranta ca se va intoarce la Roma. Este in descrierea Daciei exilatului Ovidiu ceva care te infioara si iti da senzatia de frig. Vintila Horia, la randu-i exilat, isi varsa sufletul in randurile cartii- randuri adeseori triste, dar nu lipsite de speranta, caci Dochia, servitoarea daca, ii impartaseste poetului o mostra de intelepciune barbara: ca sa fii fericit nu ai nevoie sa posezi tot ceea ce iti doresti.

Aminitirea Romei incepe sa se estompeze, desi dorinta de a o revedea nu dispare [asemeni tentatiei pacatului], iar pe acest fundal un doctor grec ii aduce vestea ca l-a cunoscut pe Mesia, a vazut steaua si l-a aflat pe Fiul lui Dumnezeu abia-nascut in bratele Sfintei Maicii Sale. Dar doctorul l-a pierdut pe Mesia si de atunci tot cauta, pribeag fara alinare in asteaptarea inceputului propovaduirii. Noul zeu il insufleteste pe Ovidiu, care la randu-i asteapta cuvintele vietii, cuvintele Adevarului.

Cartea lui Vintila Horia, in ciuda faptului ca a fost caracterizata ca fiind necomerciala, a avut mare priza la public. Distins cu premiul Goncourt si intrand apoi intr-un scandal provocat de acuzatiile de fascism venite din tara, romanul-jurnal ramane, in incantatoarea-i simplitate stilistica si in sinceritatea-i dezarmanta, o carte care merita citita.